Revoluția industrială în Marea Britanie

    Revoluția industrială în Marea Britanie

  Începînd cu secolul al XVIII-lea, Marea Britanie a trecut printr-o transformare progresivă feudală centrată pe proprietatea asupra pămîntului, o forță in era industrială ce lua naștere.

În 1750 Marea Britanie era deja o putere maritimă și comercială importantă, dar majoritatea populației traia încă din agricultură. Activitățile industriale, precum mineritul si prelucrarea fierului, se desfășurau la o scara relativ redusă, iar Londra era singurul oraș cu adevărat mare. De-a lungul secolelor schimbarea era atît de lenta, încat rămînea aproape neobservată. Majoritatea oamenilor considerau ca viața lor face parte dintr-o ordine tradițională firească și nu realizau ca sub ochii lor lua naștere o noua etapa a istoriei.

   Aceasta perioadă din istoria Angliei este cunoscută ca „revoluție industrială”, cu toate că procesul de transformare a implicat progrese în domenii diferite; multe dintre ele nu aveau nimic în comun cu procesele industriale, dar acționau convergent asupra economiei, producînd efecte atît de spectaculoase încît puteau fi considerate revoluționare. O serie de invenții și descoperiri au transformat producerea textilelor și prelucrarea metalelor în industrii recunoscute pe plan mondial. Noi surse de energie , mai ales motorul cu aburi , ce au fost valorificate. Exploatarea carbunilor a fost „combustibilul” acestei revoluții, iar creșterea numărului populației a asigurat forța de munca necesară și o piață pentru bunurile produse de industrie.

  O revolutie rapidă a mijloacelor de transport a dus la scăderea costurilor de transport a materiilor prime și produselor finite; de asemenea, „revolutia agriculturii” a pus capăt fricii de foamete și a devenit posibilă susținerea unei populații in creștere.

   Modificări spectaculoase au avut loc in producția de textile, datorita unor noi utilaje. „Suveica zburătoare” a lui John Kay (1733) a facut procesul de țesere mai rapid, iar „spinning jenny” (1767), roata de tors creata de James Hargreaves, a imbunătățit procesul de tors.

  Acestor invenții le-au urmat sistemul lui Arkwright (1769) de menținere a umidității în procesul de fabricație; în acționare se foloseau caii, apa, sau forța aburilor. Războiul de țesut electric inventat de Edmund Cartwright (1785) a dezvoltat procesul de țesere.

  În curînd producerea textilelor, o activitate domestică, de mici proporții pînă atunci (oamenii teseau si torceau în casele lor), a fost concentrată în mari fabrici, modificînd radical modul de viață al muncitorilor. Producția de masă a însemnat ieftinirea textilelor, cu impact dramatic asupra industriei. Lîna fusese cel mai important produs de export  al Marii Britanii; acum însă bumbacul cîștigase teren, profitînd de cererea imensa de imbrăcăminte ușoara și răcoroasă necesară în zonele toride ale Africii si Asiei.

   Folosirea motoarelor cu aburi pentru acționarea utilajelor a fost un pas decisiv pentru producerea textilelor, dar și pentru intreagă industrie.

   Motoarele cu aburi erau folosite încă din secolul al XVII-lea, dar implicau cheltuieli de funcționare mari.

  Deci aceste invenții mari au avut un impact foarte mare asupra istoriei Marii Britanii, dar și asupra întregii omeniri, a jucat un rol imens pentru industria mondială și a fost un prim pas în tehnologiile ce domină omenirea și în zilele cotidiene.