Panduri

Pandurii au fost inițial trupe neregulate, al căror prim obiectiv era purtarea unui război de gherilă și lupta în formații desfășurate.

Război de gherilă este un nume dat unui stil neconvențional de luptă practicat de un număr mic de combatanți (de regulă civili), care utilizează tactici bazate pe mobilitate pentru a lupta contra unei armate mai mari și mai puțin mobile. Trupele de gherilă se folosesc de ambuscade (atragerea inamicului într-un teritoriu nefamiliar și/sau nepropice acestuia) și atacuri-surpriză îndreptate asupra unor ținte vulnerabile din teritoriul inamic.

 La origine, denumirea de panduri o aveau gărzile de corp înarmate ale nobililor croați din secolele XVII-XVIII, din regiunea Slavonia.

În secolul al XVIII-lea, după eliberarea Croației de sub ocupația otomană, au fost integrați în armata habsburgică și folosiți în luptele duse între 1740-1763 în Silezia și Bavaria.

Denumirea de panduri a fost extinsă la soldații români, maghiari și sârbi din armata imperială, care au apărat granița militară, frontiera de sud a Imperiului Habsburgic, împotriva Imperiului Otoman.

Astfel, Tudor Vladimirescu (aprox. 1780 - 1821) a fost conducătorul pandurilor din Valahia. Aici, ei au apărut cel mai probabil în timpul administrației austriece asupra Olteniei (1716/1718-1739).