Un asteroid va trece duminică pe lângă Pământ atât de aproape, încât îl vor putea vedea şi amatorii

Un asteroid de mărimea unei balene va trece duminică pe lângă Pamânt, la o distanţă de zece ori mai mică decât cea dintre Terra şi Lună, şi va putea fi văzut şi de astronomii amatori, folosind telescoape neprofesionale. Asteroidul 2014RC, cu un diametru de 20 de metri, va trece duminică seară, la ora 22.18 pe deasupra Noii Zeelande, la o altitudine de 40.000 de kilometri, iar specialiştii Agenţiei spaţiale americane (NASA) spun că nu va lovi Pământul. Obiectul spaţial se va intersecta însă cu orbita Pământului din nou, în viitor, potrivit astronomilor.

Specialiştii spun că orbita asteroidului este situată destul de aproape de centura de comunicaţii a Terrei, alcătuită din sateliţii meteo şi de telecomunicaţii, care se află la o altitudine de 36.000 de kilometri.

2014RC a fost descoperit pe 31 august, de programul Catalina Sky Survey de lângă Tucson, Arizona şi confirmat a doua zi de observaţiile făcute de telescopul Pan-Starrs 1 din Hawaii. Astronomii i-au determinat diametrul analizand cantitatea de lumină reflectată de pe suprafaţa sa. Traseul său va fi monitorizat în viitor de programul special al NASA, dar deocamdată nu există nicio informaţie care să susţină posibilitatea unui impact devastator. Un alt asteroid, 2014 EC, de mărimea unui autobuz, a trecut la o distanţă de 61.637 de kilometri de Terra în martie. NASA monitorizează în prezent aproximativ 1.400 de asteroizi cu potenţial catastrofal pentru Terra, calculându-le orbitele pentru a afla probabilitatea de impact şi momentul viitoarelor intersectări cu orbita Pământului. Pericolul unui impact este destul de major, fizicianul american şi fost astronaut Edward Tsang "Ed" Lu descriind situaţia ca pe o "ruletă cosmică" şi susţinând că doar "norocul chior" a salvat umanitatea de un cataclism provocat de asteroizi.

Ce au descoperit savanții la o mare adîncime sub scoarța terestră

Savanții au descoperit la o mare adîncime sub scoarța terestră un volum enorm de apă.Cea mai veche apă de pe Pământ, captivă în profunzimile scoarţei terestre, este prezentă într-un volum mult mai mare decât au crezut anterior oamenii de ştiinţă, potrivit unui studiu publicat recent în revista Nature, informează bbc.com. Această apă, veche de câteva miliarde de ani, se află la o adâncime de mai mulţi kilometri sub nivelul scoarţei terestre. Oamenii de ştiinţă estimează că apa captivă în profunzimile Pământului are un volum de 11 milioane de kilometri cubi - mai mult decât volumul total al apei din toate râurile, lacurile şi mlaştinile de pe Terra. Studiul, coordonat de Barbara Sherwood Lollar, profesor la Universitatea Toronto din Canada, a fost prezentat la conferinţa de toamnă organizată de American Geophysical Union. Cercetătorii nord-americani au descoperit că această apă captivă reacţionează cu rocile şi eliberează hidrogen, un element chimic care reprezintă o potenţială sursă de hrană. Din acest motiv, straturile profunde ale scoarţei Pământului ar putea adăposti forme de viaţă microscopice.Scoarţa terestră din care sunt formate continentele conţine unele dintre cele mai vechi roci de pe planetă.Oamenii de ştiinţă care sondează profunzimile Terrei - prin sonde şi mine - au descoperit că apa captivă la acel nivel este aproape la fel de veche ca şi rocile în cauză. Cea mai veche apă, descoperită la o adâncime de 2,4 kilometri într-o mină din Canada, are o vechime cuprinsă între 1 miliard şi 2,5 miliarde de ani.Pe lângă noile estimări ale volumului total de apă străveche, savanţii nord-americani au folosit date culese din 19 mine, analizate în cadrul programului Deep Carbon Observatory, pentru a calcula volumul de hidrogen produs prin intermediul reacţiilor chimice subterane.

Romantismul

Jacques Prevert

Boala lui Addison

matematica

Poluarea mediului

https://docs.google.com/presentation/d/1-YEBa2Daf_l870925x_XrR6cOGgcAktwW1GPDEAd7RA/edit?usp=sharing

Hormonii sexuali

    Hormoni sexuali, sau gonadotrofinele, sint hormoni produsi de hipofiza care orchestreaza miliarde de operatiuni biologice in timpul unei vieti, incepand cu semnalarea initiala a diferentieri sexuale a embrionului si mai tarziu a fetusului , pana la structurile care sunt esentialmente masculine sau feminine.

Dar diferentierea sexuala – atat expresia ei fizica , cat si comportamentul caracteristic – tine mai mult de concentratia diversilor hormoni care circula in sange decat de existenta unor hormoni dominanti.

LH - este hormonul luteinizant secretat de hipofiza. El provoaca la femeie ovulatia si mentine operational corpul galben . La barbat , LH stimuleaza producerea de testosteron de catre testicule. 

FSH - acest hormon foliculo – stimulant este secretat de hipofiza.La femeie el determina maturarea foliculilor in prima faza a ciclului menstrual.La barbat , el activeaza producerea spermatozoizilor de catre testicule .

ESTROGENI - hormoni ovarieni secretati de celulele foliculare .Cel mai important este estradionul .Acesti hormoni favorizeaza aparitia cacarcterelor sexuale secundare la pubertate .Ei controleaza la ciclu ingrosarea endometrului .

PROGESTERON - acest hormon ovarian produs de corpul galben este foarte important , deoarece el permite pastrarea mucoasei uterine pana la sfarsitul ciclului si pe perioada sarcini .

TESTOSTERONUL - acest hormon masculin este produs de testicule. El activeaza producerea de spermatozoizi si favorizeaza aparitia caracterelor sexuale secundare la pubertate . 

Dezechilibrul hormonilor sexuali are rezultate dramatice asupra dezvoltari fetusului. Prea mult estrogen , intr-un moment nepotrivit , poate transforma un organism purtator de gene masculine intr-unul cu infatisare aparent feminina . In mod similar , abundenta de androgeni poate avea ca rezultat organe sexuale masculine la un fetus feminin din punct de vedere genetic.

Desigur , codul genetic al fiecarei fiinte este responsabil cu supervizarea productiei hormonilor sexuali , astfel incat aceste interferente sa nu produca decit foarte rar. Dar oameni de stiinta au descoperit ca mediul in care traim este atat de poluat cu substante chimice , incit accidental se pot produce alterari ale functiilor hormonilor .

Pubertatea este consecinta unor modificari endocriniene programate inca de la diferentierea sexuala a embrionului. Hormoni, care aproape ca nu s-au manifestat deloc in primii 10 ani de viata, incep acum sa orchestreze o serie de modificari care diferentiaza trupul masculin de cel feminin , actionand asupra cacarcterelor sexuale si secundare .

Cresterea caracterelor sexuale primare incepe atunci cand hipofiza declanseaza secretia a doi hormoni: hormonul luteinizat LH si hormonul folico – stimulant. Acesti doi hormoni influenteaza , la baieti , dezvoltarea testiculelor sau gonadelor , care produc testosteronul , iar la fete , maturizarea ovarelor, care vor incepe sa produca doi hormoni –cheie , estrogeni si progesteronul.

Sanatatea este influentata de hormonii sexuali

Estrogenul este esentialmente hormonul feminin , iar testosterenul este hormonul masculinitati . Dar ambele sexe au nevoie de acesti doi hormoni – femeile de testosteron, barbatii de estrogen – pentru a se dezvolta normal. Intr-adevar, in medie barbati au mai mult estrogen circuland in singele lor decit o femeie dupa menopoza!

Si barbati si femeile sintetizeaza estrogenul plecand de la testosteron, un proces complex, care are loc in diferite regiuni ale trupului – creier, vasele de singe, oase . 

Estrogenul este esential in cresterea oaselor si in mentinerea unei stari bune a sanatatii. Dupa criza de crestere care urmeaza pubertati , estrogenul comanda incetarea cresteri extremitati oaselor .

Estrogenul are un rol important in prevenirea rarefierii masei osoase si in 
mentinerea in stare buna a arterelor , atit la barbati , cit si la femei .

Se pare ca estrogenul are un rol in producerea de sperma , iar concentratii mari ai acestui hormon la nivelul creierului dicteaza comportamentul sexual masculin .

programul revoluționar din principatele române

În Moldova

Revoluția de la 1848 din Moldova.

În Moldova, mișcarea revoluționară a avut un caracter pașnic, ea mai fiind denumită în epocă și revolta poeților și s-a concretizat printr-o petiție în martie 1848 și printr-un program în august 1848. Petițiunea Proclamatiunea cuprindea 35 de puncte și a fost redactată, de catre Vasile Alecsandri, la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelulPetersburg din Iași, cu știrea domnitorului Mihail Sturdza, în data de 27 martie. Aceasta "petițiune a boierilor și notabililor moldoveni" avea un caracter moderat datorită atitudinii rezervate a principelui Sturdza, care era presat de prezenta trupelor ruse la graniță. Simțind pericolul unei mișcări și în Moldova, sub influența celor de afară, domnitorul însuși le-a cerut petiția. Cu toate că memoriul lor nu cuprindea decât reforme moderate, mai mult de ordin administrativ și cultural, în conformitate cu Regulamentul Organic, domnitorul l-a folosit ca pretext pentru arestarea capilor mișcării. Aceștia urmau să fie trimiși în Turcia, însă au reușit să-i cumpere pe cei care trebuiau să-i treacă Dunărea (una dintre persoanele care au jucat un rol definitoriu a fost Maria Rosetti, care "mergea pe talvegul Dunării cu copilul în brațe și cu pungile de galbeni" pentru a-i elibera pe cei căzuți prizonieri), ajungând la Brăila. De aici au reușit să plece în Transilvania, de unde au trecut în Bucovina .

În vara lui 1848 se aflau în Bucovina - și mai ales în Cernăuți - circa 50 de fruntași ai tineretului revoluționar moldovean, printre care: Alexandru Ioan Cuza, C. Negri, D. Canta, Vasile Alecsandri, Al. Russo. Acestora li s-a adăugat și Mihail Kogălniceanu, care avusese un conflict cu fiul domnitorului. În august 1848 este redactat un program în 36 de puncte, care a fost publicat de Kogălniceanu sub titlul "Dorințele partidei naționale din Moldova". Acest program se deosebea radical de petiția din martie, fiind împotriva Regulamentului organic și a protectoratului țarist. Se cereau, printre altele: egalitate politică și civilă, instrucțiune gratuită, împroprietărirea țăranilor și se încheia cu o dorință arzătoare: unirea Moldovei cu Muntenia.

În Țara Românească

Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentând la Paris tricolorul românesc cu menţiunile "Dreptate, Frăţie" în 1848. Acuarelă de C. Petrescu.

În Țara Românească, revoluția s-a bucurat de mai mult succes decât înMoldova, deoarece tinerii revoluționari munteni, spre deosebire de cei moldoveni, au încercat traducerea ideilor în fapte. În acest scop i-au atras în tabăra lor pe intelectualii mai de seamă din acea vreme, precum și o parte a administrației și armatei.

·         7 iunie 1848 Craiova: Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu și Costache Romanescu alcătuiesc, în ilegalitate, primul guvern provizoriu revoluționar.

·         9 iunie 1848: De teama unor conflicte armate se hotărăște citireaproclamației revoluționare la Islaz, un mic port la Dunăre din Romanați pentru că doi dintre cei mai importanți membri ai clubului revoluționar craiovean conduceau destinele în Romanați. Este vorba de Ioan Maiorescu (fusese numit prefectul județului) și capitanul Nicolae Pleșoianu ai cărui dorobanți primiseră ordin să se deplasase din Craiovala Islaz. Bibescu ordonase paza tuturor porturilor pentru a aresta, imediat după debarcare, agitatori revoluționari veniți de la Paris. Sub oblăduirea lui Ioan Maiorescu și Nicolae Pleșoianu va fi organizată de către Popa Șapcă, o mare adunare populară la Islaz.

Guvernul provizoriu format la Islaz îi cuprindea pe ofițerii: Gheorghe Magheru și Nicolae Pleșoianu, pe preotulRadu Șapcă, pe membrii clubului craiovean: Ștefan Golescu, Ioan Maiorescu și ca secretar al guvernului provizoriu, pe Costache Romanescu. Acestora li s-au alăturat Ion Heliade Rădulescu și Christian Tell.

·         11 iunie 1848, București: Știind că a pierdut sprijinul armatei, Bibescu semnează, la București, proclamația de la Islaz care va deveni noua constituție. A doua zi, rușii au protestat prin consulul lor și au amenințat că vor invada țara. În aceste condiții, Gheorghe Bibescu abdică. Guvernul provizoriu revoluționar se deplasează întâi la Craiova pentru a înlătura grupul care îl sprijinea pe Bibescu.

·         13 iunie 1848: Craiova a fost ales ca loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști, înainte ca aceștia să ajungă la București.

Ioan Maiorescu a citit declarația de la Islaz în fața unei mulțimi în delir. A doua zi, în zorii zilei, când străzile orașului erau amorțite iar craiovenii visau la idealurile revoluției, reacțiunea craioveană încearcă contralovitura. Ion Heliade Rădulescu primește delegația contrarevoluționarilor, soldații colonelui Ion Vlădoianu, cunoscut reacționar, se strecoară, deghizați pe străzile aproape pustii la acea oră, împresoară sediul guvernului revoluționar și arestează o parte a membrilor guvernului. Dar Gheorghe Magheru, alături de Grigore Bengescu, Iancu Obedeanu, Nică Locusteanu și Ioan Maiorescu adună în grabă dorobanții, mobilizează locuitorii Craiovei și înconjoară, la rândul lor, partizanii contrarevoluției, despresurând sediul guvernului provizoriu.

·         14 iunie 1848 Craiova. Guvernul adoptă ca steag național, tricolorul revoluționarilor. Primul steag tricolor al pașoptiștilor, cel purtat la Islaz de Popa Șapcă și după care au fost întocmite toate celelalte steaguri pașoptiste, a fost cusut doar de mâinile domniței Maria Alexandrina, copila lui Gheorghe Magheru, în amintirea steagului purtat de Tudor Vladimirescu și pentru ca primul steag al revoluției să poarte simbolul neprihănirii.

·         15 iunie 1848: Guvernul provizoriu se afla încă la Craiova. Însoțit de o oaste alcătuită din dorobanții aflați sub comanda lui Nicolae Pleșoianu, cărora li se alătură numeroși țărani, guvernul provizoriu revoluționar pleacă spre București.

În aceeași zi, are loc o întrunire la vârf ruso-turcă la Istanbul. În timp ce turcii priveau cu neutralitate evenimentele din Țara Românească, rușii care urmăreau cucerirea strâmtorilor Bosfor și Dardanele și extinderea imperiului țartist în Balcani, găsește revoluțiile române un bun prilej de reîncepere a ostilităților. Rușii declară că nu vor tolera un focar revoluționar la granița imperiului lor.

·         16 iunie 1848 București: Revoluționarii ajung la București în frunte cu membrii guvernului provizoriu. Sunt întâmpinați cu entuziasm de populația Bucureștiului. De teama represiunilor celor două imperii se retușează guvernul provizoriu care va cuprinde nu numai aripa radicală a revoluționarilor ci și o aripă moderată. Noul guvern provizoriu va fi condus de mitropolitul Neofit și va avea ca membri pe: Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu, Ștefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu și Ion C. Bratianu.

·         19 iunie 1848 București: Reacționarii încearcă o contralovitura anihilată imediat de revoluționari care cer sprijinul populației. În fruntea apărătorilor guvernului se află Ana Ipătescu și Nicolae Golescu. Gheorge Magheru primește conducerea armatei și sarcina constituirii bazei armate a revoluției în Oltenia.

·         19 iulie 1848 Giurgiu. Urmare a înțelegerii ruso-turce, rușii vor invada Moldova iar turcii vor pătrunde în Țara Românească. Guvernul revoluționar trimite o delegație la cartierul general al comandantului trupelor turce, Soliman Pașa, asigurându-l de relațiile cordiale ale guvernului revoluționar față de turci. Soliman cere dizolvarea guvernului care își schimbă denumirea în locotenență domnească având în frunte pe Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell și Nicolae Golescu, noua formulă păstrând membrii guvernului, dar punând în față trei persoane considerate moderate pentru adormirea vigilenței turcilor. Soliman este bine primit în București, nu intră cu armata, se dau reprezentanții în cinstea lui iar acesta recunoaște locotenența domnească drept guvern legal. Urmarea acestei recunoașteri va fi recunoașterea legalității guvernului de către toate guvernele europene cu excepția rușilor. Rușii reclamă mituirea lui Soliman și incapacitatea acestuia de a pricepe ce se întâmplă în țară și cer sultanului înlocuirea lui Soliman cu Fuad pașa, omul măsurilor dure.

·         13 septembrie 1848 București: În cursul intrării trupelor otomane, un incident a dus la Bătălia din Dealul Spirii între turci și Compania de Pompieri condusă de Pavel Zăgănescu, care s-a terminat cu un rezultat defaforabil revoluționarilor români.

·         30 noiembrie 1848: În ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10 000 de ostași și comandată de Hussein-Pașa, sute de săteni din jurul Craiovei și locuitori ai orașului, inarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat trupele străine, neținând seama de superioritatea numerică covârșitoare a acestora. Rezultatul a fost din nou defavorabil românilor. Revoluția fusese învinsă.

În Transilvania

În Transilvania mișcarea românească a avut un caracter preponderent național. O parte din români au aderat la revoluția burgheză maghiară. Dieta de la Cluj a avut în componența ei și câțiva români, iar apoi cea de la Debrețin ceva mai mulți. Burgezia maghiară revoluționară, care a pus pe picioare o armată bine organizată, a căutat să-și impună controlul asupra întregului Ardeal. În acest context au fost reprimate toate mișcările de împotrivire ale românilor, sașilor și ungurilor rămași fideli Casei de Habsburg. La 29 mai 1848 Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a nemulțumit deopotrivă părți importante ale românilor transilvani, ale sașilor și maghiarilor. Însuși poetul Sandor Petőfi se ridicase împotriva hotarârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia se aflaseră din 300 reprezentanți numai 3 români si 24 de sași. În martie 1848 izbucnise revoluția la Viena, mișcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea să impună stat național independent de Austria. Ideea de libertate și de unitate națională era înțeleasă de burghezia maghiară în sensul formării unei națiuni civice maghiare după modelul preconizat de Revoluția franceză, adică neținând seama de componența etnică eterogenă a țării, ba tocmai prin asimilarea etniilor diferite de cea maghiară și omogenizarea forțată a specificului diferitelor regiuni și prin impunerea unei singure limbi oficiale, adică maghiarizare. Liderii românilor din Transilvania nu au împărtășit ideea creării unui stat național maghiar de acest tip unde românii ardeleni, majoritari în Ardeal, ar fi urmat să rămână mai departe fără drepturi politice egale cu ale maghiarilor, minoritari în Transilvania și au convocat o adunare proprie în care să discute problemele care îi preocupau. Adunarea românilor transilvăneni a avut loc la Blaj pe 15 mai 1848, fiind cunoscută istoriografic, ca Adunarea de la Blaj. Se formează în Munții Apuseni o armată de voluntari români condusă de avocatul Avram Iancu. Aceștia reușesc două victorii importante împotriva armatelor revoluționare maghiare, la Abrud și Mărișel. Pe lângă români, se ridicaseră la luptă în Croația și croații, fiindcă nici ei nu doreau să facă parte din statul național ungar, preconizat de revoluționarii maghiari ai lui Kossuth. Nicolae Bălcescu s-a dus chiar la Budapesta pentru a încerca aplanarea conflictului revoluționar româno-maghiar, dar Kossuth și membrii nobilimii maghiare au refuzat în context să acorde drepturi egale românilor transilvani, încercând doar să câștige timp trimițându-l pe Bălcescu să negocieze pacea cu moții lui Avram Iancu în numele revoluționarilor unguri și încercând să îl convingă pe acesta din urmă să se alăture defensivei maghiare împotriva forțelor austro-ruse. În lupta de la Șiria lângă Arad, armatele revoluționare ungurești au fost cu totul zdrobite de ruși, iar Ungaria și Transilvania (Ardealul) vor fi predate de ruși austriecilor potrivit prevederilor Sfintei Alianțe.

La întrunirea organizată de revoluționarii munteni pentru a discuta participarea lor la Adunarea de la Blaj, cei mai mulți fruntași și-au exprimat dorința de a participa la reuniunea programată de revoluționarii români transilvăneni. Unii revoluționari munteni ca Dumitru Brătianu au reușit să ajungă la Blaj înainte ca autoritățile să impună măsuri restrictive. Lui Nicolae Bălcescu și celor care au solicitat eliberarea unui pașaport li s-a refuzat acest lucru. Al. Papiu-Ilarian spune că la interesul mare manifestat de românii munteni pentru Adunarea de la Blaj, autoritățile au răspuns prin ridicarea unui zid polițienesc. Totuși unii revoluționari munteni au reușit să ajungă la Blaj. Mai favorizați de evenimente au fost românii moldoveni care au avut un număr mare de lideri la Blaj: Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Sion, Alecu Russo, Lascăr Rosetti, Petrache Cazimir, Nicolae Ionescu, Vasile Alecsandri,Costache Negri.

Liderii mișcării din Transilvania: Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Axente Sever, Simion Bărnuțiu,Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Eftimie Murgu, Andrei Șaguna, Simion Balint, Ioan Buteanu, Petru Dobra, Ioan Dragoș, Ioan Sterca-Șuluțiu, David Urs de Margina.

diplopie

  Diplopie

  Diplopia apare atunci când o persoană vede obiectele duble în loc de o singură reprezentare clară a fiecărui obiect. Aceasta se întâmplă când două imagini diferite sunt transmise către partea creierului care prelucrează informaţia vizuală. Dacă această problemă se menţine pentru o perioadă mai lungă de timp creierul va compensa şi va supresa unul dintre semnale astfel încât să fie percepută o singură imagine. Ochiul suprimat va deveni ambliopic (“ochi leneş”) şi rezultatul va fi pierderea vederii.

Diplopia apare atunci când este afectată oricare parte a sistemului ocular incluzând corneea, muşchii oculari, cristalinul, nervul optic sau creierul.

Vederea dublă poate fi temporară sau permanentă şi poate fi datorată mai multor evenimente sau afecţiuni de gravitate diferită mergâng până la afecţiuni care pot ameninţa viaţa.

Vederea dublă poate apărea atunci când persoana priveşte cu un ochi sau atunci când sunt folosiţi amândoi ochii.

Dacă apare la un singur ochi atunci vederea dublă se menţine atunci când se acoperă ochiul sănătos. Diplopia monooculară apare de regulă când este o problemă a sistemului optic de ex. cicatricile corneene, astigmatismul, keratoconusul (cornee în formă de con), pterigionul (îngroşarea vascularizată a conjunctivei, în formă de triunghi, care invadează corneea), cataracta, luxaţia cristalinului şi anumite afecţiuni retiniene.

Diplopia binoculară se semnalează doar atunci când persoana priveşte cu ambii ochi şi dispare când unul dintre ochi este închis sau acoperit. O cauză importantă a vederii duble aparută la ambii ochi este strabismul când cei doi ochi nu pot focaliza la fel un obiect. Acest tip de diplopie apare la copiii care au această afecţiune congenital (din naştere). Poate de asemenea sa apară pe parcursul vieţii dacă anumite traumatisme sau boli ca miastenia gravis sau boala Grave care determină slăbiciunea muşchilor oculari şi strabism. Intoxicaţia cu alcool poate determina vedere dublă temporară.

Diabetul care nu este controlat corespunzător determină leziuni ale nervilor care se manifestă prin diplopie. De asemenea diplopia poate apărea în cazul accidentelor cerebrale vasculare, traumatismelor craniene sau altor afecţiuni cerebrale. Cauzele grave de diplopie includ tumorile cerebrale şi scleroza multiplă.

Simptomele care pot însoţi vederea dublă sunt: vedere înceţoşată, senzaţia de ochi uscaţi, strălucire sau halou în jurul obiectelor, sensibilitate crescută la lumină, vedere nocturnă deficitară, ochi inflamaţi, congestionaţi, roşii, cefalee, greaţă cu sau fără vărsături.

afectiunile ochiului

Afectiuni ale ochilor

• Keratita cu entamoeba - apare din cauza igienii precare a lentilelor de contact care cauzeaza aceasta infectie rara dar foarte grava a ochilor.
• Alergii - caracterizate de senzatie de mancarime, roseata, inflamatie, lacrimare.
• Ambliopie (ochi lenes) - este o boala care se manifesta mai ales la sugari si copiii mici, care poate determina pierderea permanenta a vederii.
• Paralizia Bell - este o afectiune determinata de paralizia brusca a uneia din partile fetei. Din cauza incapacitatii de a clipi, se poate dezvolta sindromul de ochi uscat.
• Blefarita - inflamatia pleoapelor poate cauza iritatii oculare cronice, lacrimare, senzatie de corp strain si scuame la nivelul genelor.
• Cataracta - boala ce se manifesta mai ales la persoanele cu o varsta inaintata.
• Salazion - se manifesta sub forma unei umflaturi (nodul) la nivelul pleoapei.
• Discromatopsia (lipsa de perceptie a culorilor) - implica dereglarea functionala sau lipsa celulelor de la nivelul retinei responsabile de perceptia culorilor.
• Ulcerul cornean - poate fi de etiologie diversa (bacterian, viral, fungic, etc.). Se caracterizeaza prin fotofobie severa, scurgeri oculare, dureri in jurul ochilor, diminuarea acuitatii vizuale. Tratamentul corect ajuta la prevenirea cicatricilor oculare.
• Dezlipirea de retina - flash-urile luminoase (lumini intermitente) sunt principalele semnale clasice de avertizare in caz de dezlipire de retina.
• Sindromul ochiului uscat (xeroftalmia sau keratoconjunctivita uscata) - apare in urma lipse indelungate de umidificare si lubrefiere la ochiului. Lucrul indelungat la calculator fara a clipit, aerul conditionat, utilizarea incorecta a lentilelor de contact sunt doar cativa dintre factorii ce pot declansa aceasta afectiune.
• Accident vascular ocular - consta in pierderea brusca a vederii din cauza formarii unui cheag de sange sau din cauza intreruperii fluxului sanguin la structurile vitale ale ochiului.
• Spasmele palpebrale sau spasmul ocular (ticuri) - cauzele declansarii acestor simptome nu sunt cunoscute, se considera ca ar fi legate de aparitia stresului si a oboselii sau de lubrefierea insuficienta a ochiului.
• Flocoane si pete - desi in anumite cazuri pot fi inofensive, in alte cazuri asemenea simptome pot semnala probleme grave ale ochiului, cum ar fi dezlipirea de retina.
• Degenerescenta maculara - este caracterizata de vedere neclara. Apare mai ales in randul varstnicilor si la pacientii care sufera de diabet zahart.
• Nistagmus - este o afectiune caracterizata de miscari necontrolate ale ochilor (adesea, din cauze neurologice). Exista mai multe optiuni de terapie, in functie de tipul si evolutia bolii (corectie prin intermediul ochelarilor, interventie chirurgicala)
• Migrenele oculare - confera senzatia de privire prin sticla sparta. Este o tulburare vizuala in care perceptia vizuala se modifica. Dupa acest episod pot aparea cefaleea, greata, etc.
• Rozaceea oculara - include mai multe afectiuni si simptome care preced manifestarile cutanate: keratita, conjunctivita,blefarita, hiperemia, inflamatia pleoapelor, fotofobia etc.
• Nevrita optica si neuropatia optica - presupune inflamatia nervului optic care cauzeaza vedere neclara si diminuarea vederii in anumite zone ale campului vizual. Cauzele pot fi inflamatorii, vasculare, traumatice, neurologice, etc.
• Fotofobia (sensibilitatea la lumina) - poate fi provocata de multe afectiuni oftalmologice - afectiuni ale corneei, hipertensiune oculara, inflamatii ale ochiului, keratite, etc.
• Pinguecula - este o pata galbena care se formeaza pe conjuctiva, ca urmare a expunerii la raditiile ultraviolete, praf, etc.
• Pterigionul - este o ingrosare anormala, in relief a conjunctivei, localizata pe cornee.
• Ptoza (pleoape cazute) - pot fi corectate cu succes prin intermediul interventiei chirurgicale numite blefaroplastie.
• Sindromul Sjogren - este o boala autoimuna cu progresie lenta, caracterizata prin disfunctia glandelor lacrimale si salivare. Tratamentul consta in prevenirea complicatiilor si ameliorarea simptomelor.
• Strabismul - este o afectiune caracterizata prin faptul ca axele globilor oculari nu sunt paralele intre ele; drept consecinta nu au capacitatea de a focaliza aceeasi imagine.
• Ulcior (orjelet) - tulburare a glandelor sebacee care se concretizeaza prin aparitia unei umflaturi pe una din pleoapele ochiului.
• Hemoragii intraoculare - presupun inrosirea brusca a conjunctivei oculare. Cauzele pot fi: hipertensiune, traumatisme oftalmologice etc.
• Uveita are o serie de manifestari de genul sensibilitatii la lumina, aparitia de flocoane si vedere incetosata.
• Retinita cu citomegalovirus - aproximativ 80% dintre adulti sunt expusi la citomegalovirus (CMV), dar boala ii afecteaza doar pe cei care au sistemul imunitar compromis, cum ar fi bolnavii de SIDA. Implica aparitia unor puncte albe, vedere incetosata etc.
• Conjunctivita (ochii rosii) - simptomele afectiunii sunt: ochi rosii, umflati, mancarimi si lacrimare. Tratamentul variaza in functie de tipul conjunctivitei (virala, bacteriana, alergica, etc.). Dintre acestea, conjunctivita infectioasa este contagioasa si se transmite prin contactul cu ochiul bolnav sau prin folosirea unui prosop contaminat, de exemplu.
• Retinopatia diabetica - este o complicatie a diabetului zaharat, acesta fiind cauza degradarii vederii sau chiar a orbirii. Se mainifesta prin vedere incetosata, aparitia unor puncte negre in campul vizual, afectarea perceptiei culorilor si a vederii nocturne, vedere dubla.
• Herpesul ocular - este o infectie virala recurenta care poate conduce la tulburari grave de vedere. Se manifesta prin eruptii sub forma de vezicule dureroase. Se transmite prin contactul direct dar si prin folosirea obiectelor persoanelor bolnave.
• Glaucom - este o afectiune caracterizata prin lezarea nervului optic, motiv pentru care campul de vizibilitate este redus. Exista mai multe tipuri de glaucom: cu unghi deschis sau cronic (asimptomatic sau cu manifestari de genul: lacrimare, dureri oculare, scaderea calitatii vederii, etc.), glaucom acut sau cu unghi inchis (dureri intense ale ochiului, inrosirea acestuia, dureri de cap, diminuarea vederii), glaucom secundar (apare ca o consecinta a altor boli: uveite, iridociclite,traumatisme oftalmologice, interventii chirurgicale oculare, hemoragii, tumori, diabet zaharat, anemie, administrare anumitor medicamente), glaucom congenital (apare la nastere si are urmatoarele manifestari: lacrimare, cresterea in dimensiune a globului ocular, sensibilitate la lumina). In majoritatea cazurilor, boala progreseaza iar tratamentul medicamentos nu mai este eficient, fiind necesara operatia.
• Keratoconul - este o boala in care corneea isi schimba forma, luand un aspect bombat, de con. Ca urmare a acestui fapt, apare vederea distorsionata. Lentilele de contact pot compensa aceasta problema.
• Degenerescenta maculara - consta in afectarea progresiva a unei portiuni din retina (macula), cu rol in procesul vederii centrale. Caracteristic acestei boli este deteriorarea vederii in aceasta zona a campului vizual. Desi vederea periferica nu este afectata, pacientul nu poate vedea centrul imaginii. Ca atare nu isi poate desfasura in conditii optime activitatile zilnice. Exista doua forme ale bolii: degenerescenta maculara uscata (nonexudativa) - cea mai frecventa forma, caracterizata prin vedere centrala neclara si degenerescenta maculara umeda (exudativa) caracterizata prin tulburari ale vederii centrale. Se presupune ca principalele cauze au legatura cu tulburarile circulatorii sanguine de la nivelul ochiului.
• Maladia Stargardt - este o forma de degenerare maculara transmita genetic, intalnita la copii si la persoanele tinere. In primele faze ale bolii apar modificari retiniene si anomalii ale epiteliului retinian. Acuitatea vederii centrale este afectata, progresiv, iar in stadiul avansat poate fi afectata si perceptia asupra culorilor.
• Hipertensiunea oculara - consta in cresterea valorilor tensiunii oculare peste limita normala. In cele mai multe cazuri, hipertensiunea oculara nu se manifesta dar poate fi usor de detectat prin intermediul consultatiei oftalmologice. Este un simptom des intalnit si un factor de risc pentru glaucom (care poate duce chiar si la orbire). Este recomandata monitorizarea periodica si chiar tratament medicamentos pentru scaderea tensiunii.
• Retinita pigmentara - este o afectiune degenerativa a retine care presupune vederea scazuta pe timp de noapte, dificultati de adaptare la luminozitate scazuta si ingustarea campului vizual. Se manifesta inca din copilarie.

Tulburari de vedere

Sus

• Astigmatismul - aceasta tulburare poate fi corectata cu ajutorul ochelarilor de vedere, lentilelor de contact sau prininterventie chirurgicala (cu laser sau keratotomie). Majoritatea pacientilor cu astigmatism nu necesita corectie optica. Deseori, astigmatismul este insotit de miopie sau hipermetropie.
• Diplopia (vederea dubla) - exista multe afectiuni care provoaca acest tip de vedere (inclusiv accidentul vascular cerebral si cataracta, paralizia muschilor oculari, divergenta axei ochilor, etc.).
• Hipermetropie - acuitatea vizuala este scazuta sau vederea este incetosata, indiferent de distanta. Aceasta afectiune este specifica persoanelor de peste 40 de ani si apare in urma pierderii elasticitatii tesuturilor, diminuand abilitatea de acomodare a ochiului. Este insotita de cefalee. Ochii sunt rosii, lacrimeaza, apare senzatia de intepatura, vedere incetosata, etc.
• Miopia - pacientii pot vedea foarte bine obiectele aflate la distante mici, dar vederea la distanta este neclara. Miopia se masoara in dioptrii negative. Aceasta afectiune poate fi ereditara, patologica (diabet zaharat, hipertensiune, sindrom Down, Wagner, Turner, etc.) sau poate fi declansata de influenta mediului (situatii care implica eforturi fizice mari, de exemplu). Tratarea bolii consta in purtarea ochelarilor sau a lentilelor de contact, dar poate fi recomandata si interventia chirurgicala.
• Prezbiopia - se caracterizeaza prin tulburari ale vederii de aproape, din cauza pierderii flexibilitatii cristalinului. Se manifesta la persoanele de peste 40 de ani. Ameliorarea afectiunii consta in purtarea de ochelari sau lentile de contact, iar in cazuri de prezbiopie accentuata se recomanda operatia cu laser.

tipuri de strabism

Tipuri de strabism:

După tipul deviaţiei:

• Orizontal: esotropie ( spre nas) şi exotropie ( spre tâmplă),
• Vertical: Hipertropie (ochiul e mai sus) şi hipotropie (ochiul e mai jos),
• Torsional: inciclo- sau exciclotropie,
• Combinat: combinaţie a celor precedente

După constanţa deviaţiei:

• Strabism latent (hetereoforia
• Strabism manifest (heterotropia) constant în care ochiul este deviat în permanenţă sau intermitent – deviaţia se manifestă la oboseală, stress, boală intercurentă sau la acoperirea unui ochi.

După constanţa deviaţiei în cele 9 direcţii ale privirii:

• Strabism concomitent (unghiul de deviaţie este constant în toate direcţiile privirii)
• Strabism incomitent (unghiul de deviaţie variază în diferitele poziţii ale privirii: strabisme paralitice, restrictive, orbitare. Unele forme au denumiri specifice: Sindrom Duane, Brown.  Uneori aceste forme de strabism determină o poziţie vicioasă a capului: copilul stă fie cu capul întors într-o parte, fie cu el înclinat etc

Cele mai frecvente tipuri de strabism:

• Esotropia congenitală – este întalnită frecvent. Este un strabism convergent ce apare în primele luni de viaţă. Deviaţia orizontală este frecvent asociată şi cu o deviaţie verticală sau cu nistagmus.Tratamentul este aproape exclusiv chirurgical, de cele mai multe ori fiind necesară mai mult de o operaţie datorită complexitătii acestui strabism.
• Esotropia acomodativă – este un strabism convergent ce apare de cele mai multe ori, după vârsta de 2 ani. Este însotită de defecte de refracţie, cel mai frecvent de hipermetropie. Efortul de acomodatie pe care copilul îl face pentru a  vedea clar determină deviaţia către nas a ochilor. Aceasta deviaţie poate apare atunci când copilul priveşte la distantă sau la aproape sau în ambele situaţii. Ochelarii scad efortul de acomodatie şi corectează poziţia ochilor. Cateodată sunt necesare lentile bifocale sau progresive pentru efortul la aproape. Dacă deviaţia nu se reduce semnificativ în timpul purtării corecţiei, este indicată chirurgia.
• Exotropia – deviaţia către înafara a ochilor, este un alt tip de strabism întalnit frecvent. Aceasta deviaţie apare cel mai des atunci când copilul priveşte la distanţă. Exotropia poate fi prezentă doar în anumite momente ale zilei, atunci când copilul este obosit sau neatent. Deseori, părinţii remarcă apariţia deviaţiei doar în lumină puternică. Deşi ochelarii, exercitiile, ocluzia unui ochi sau prismele îmbunatatesc controlul reducând deviaţia, intervenţia chirurgicală este de multe ori necesară.

primavara popoarelor

Anul 1848 este cunoscut în istoria universală ca an de mari frământări naţionale în mai multe state ale Europei. Începând în Franţa, revoluţia s-a răspândit cu repeziciune şi în alte state şi a îmbrăcat mai multe forme: de la lupta pentru unitate naţională şi drepturi politice până la eliberarea socială.

Rolul conducător în cadrul Revoluţiei de la 1848 a fost atribuit burgheziei care a ridicat popoarele europene la luptă. Cauzele Revoluţiei sunt complexe: economice (create de înfrânarea progreselor economiei capitaliste de către regimul absolutist, de criza alimentară, amplificată de seceta dintre 1847-1848 şi de creşterea excesivă a preţurilor), socio-politice (nemulţumirea burgheziei, muncitorimii şi ţărănimii datorită lisei drepturilor politice şi revenirii la absolutism) şi nu în ultimul rând naţionale ( dorinţa de independenţă a tuturor statelor şi nevoia de unire a celor fărămiţate).

Revoluţia în Franţa

În Franţa revoluţia izbucneşte la Paris, la sfârşitul lui februarie 1848 ca o mare adunare de protest organizată de opoziţie împotriva guvernului. La acea vreme puterea stătea în mâinile burgheziei financiare, adică a bancherilor. Burghezia mică şi cea mijlocie, muncitorimea şi ţărănimea nu avea drept de vot. Între 1847 şi 1848 în Franţa, din pricina secetei, recolta fusese slabă. La asta se adăuga închiderea unor şantiere de construcţie şi a unor întreprinderi industriale, ceea ce a făcut ca numărul şomerilor să crească foarte mult. De aceea masele s-au organizat împotriva regelui Ludovic Filip şi a ministrului său, Guizot. Opoziţia cerea reforme economice, votul universal şi înlocuirea monarhiei cu republica.

Guvernul a încercat să împrăştie cu armata mulţimea adunată la protest. Dar revoluţionarii s-au baricadat pe străzi, au cerut abdicarea regelui, au ocupat Palatul regal şi au incendiat tronul. Speriat, Ludovic Filip a fugit.

Revoluţionarii au ales un Guvern provizoriu şi au proclamat republica, care se va numi în istoria Franţei, Republica a II-a. Guvernul provizoriu a dat o serie de decrete revoluţionare ca acela privitor la dreptul de muncă, la libertatea presei şi au stabilit votul universal. S-au înfinţat Atelierele Naţionale, unde au fost angajaţi muncitori care erau plătiţi de stat şi s-a ales o Adunare Constituantă, în care au intrat mai ales republicani burghezi.

Preluând puterea, Adunarea Constituantă a desfinţat cluburile muncitoreşti şi Atelierele Naţionale, a arestat mai mulţi conducători ai clasei muncitoare şi a refuzat să ajute alte popoare aflate în revoluţie. Muncitorii parizieni s-au simţit trădaţi şi au început din nou lupta. Au cerut o Constituţie democrată, să se respecte decretul privitor la dreptul de muncă şi să fie eliberaţi conducătorii muncitorilor.

Guvernul a ales să nu îndeplinească revendicările muncitorilor şi a adus în capitală mai multe trupe, pe care le-a lăsat la comanda lui Cavaignac.

Insurecţia muncitorilor din Paris a început în 22 iunie, când aceştia s-au baricadat în cartierele lor. În luptele ce s-au dat numărul muncitorilor morţi a ajuns la 11.000, iar alţii au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la închisoare. Insurecţia a fost prima confruntare mare dintre cele două clase ale istoriei moderne: proletariatul şi burghezia.

În toamna lui 1848, Adunarea Constituantă a votat Constituţia Republicii a II-a, care acorda putere mai mare preşedintelui. La alegerile pentru preşedinte, Ludovic Napoleon Bonaparte, nepotul lui Napoleon I a ieşit învingător. Pentru că atât el, cât şi burghezia se temeau de o nouă răscoală a muncitorimi, alege ca în 2 decembrie 1852 să se proclame împărat cu ajutorul unor bancheri şi a unor ofiţeri. Va fi cunoscut de istorie sub numele de Napoleon al III-lea.

După patru ani de Republică, în Franţa se instaura un Imperiu.

Revoluţia în Ţările Germane

Cerinţele revoluţionarilor germani se compuneau din: libertăţi economice, sociale, politice, dar şi din dorinţa de a participa la conducerea ţării şi unificarea Germaniei. Faţa de Franţa, apare pentru prima dată scopul naţional.

Revoluţia a pornit din statele din sud şi a ajuns în 15 martie la Berlin, capitala Prusiei, când au loc demonstraţii populare. Regele Frederic Wilhelm al IV-lea aduce armata, dar poporul se apără pe baricade. După 3 zile de lupte grele, regele cedează. Se formează o Adunare Naţională Constituantă. În aceeaşi perioadă are loc şi revoluţia polonezilor din regiunea Poznan, care se afla sub stăpânirea Prusiei.

Pentru a se înfăptui unificarea Germaniei, se constituie o adunare a reprezentanţilor poporului german, care a fost denumită Parlamentul de la Frankfurt, după oraşul unde şi-a desfăşurat lucrările. Acesta votează Constituţia pentru întreaga Germanie şi oferă coroana regelui Prusiei, care o refuză, pentru că nu vrea să domnească conform unor principii democratice.

Nemulţumiţi pentru că burghezia începuse să se înţeleagă cu monarhia şi aristocraţia, muncitorii din Berlin încep din nou lupta în iunie 1848. Dar guvernul burghez şi regele aduc trupe care înăbuşesc sângeros insurecţia. Este dizolvată Adunarea Naţională Constituantă.

Regele Frederic Wilhelm al IV-lea trimite trupe şi spre alte zone din Prusia cu populaţie răsculată. Polonezii sunt înfrânţi de trupele prusace cu ajutorul trupelor ţariste.

În primăvara lui 1849 Marx, Engels şi alţi revoluţionari comunişti sau democraţi au încercat să reaprindă scânteia revoluţiei. După lupte anevoioase pe baricade în mai multe oraşe, şi acestă încercare este înfrântă. Parlamentarii de la Frankfurt sunt împrăştiaţi cu forţa şi burghezia se mulţumeşte cu dreptul de a participa la formarea guvernului şi cu unele avantaje economice.

Revoluţia în Imperiul Habsburgic

Imperiul Habsburgic reunea sub emblema sa italieni, cehi, polonezi, slovaci, unguri, sârbi, croaţi, ucraineni şi români. Aceste popoare se simţeau asuprite naţional de habsburgi şi de nobilimea austriacă sau maghiară şi suportau tot mai greu greutăţile economice şi sociale.

Aşa că atunci când revoluţia izbucneşte pentru prima dată la Viena în 13 martie 1848 se observă clar semne cum că populaţiile vor să înlăture dominaţia absolutistă. Cancelarul Metternich este nevoit să fugă din faţa revoluţionarilor. În alte părţi din imperiu se înregistrează răvrătiri şi împăratul este nevoit să promită libertăţi şi o Constituţie. Se retrage la Innsbruck, unde pregăteşte cu pricepere contrarevoluţia. Ca un prim pas aţâtă naţiunile una împotriva alteia, pentru a le slăbi forţa revoluţionară, apoi trimite trupe împotriva lor. În iunie 1848 armata imperială a bombardat Praga şi a înfrânt revoluţia cehilor. În octombrie 1848 trupe asediază Viena şi pentru că sunt mai bine dotate reuşesc să câştige.

Cu ajutorul ţarului Rusiei, Nicolae I, noul împărat, Franz Iosef reuşeşte să înfrângă şi luptele celorlate popoare.

Revoluţia în Italia

Poporul italian avea ca doleanţe: libertăţile economice şi sociale, drepturile politice, înlăturarea asupririi străine  şi unitatea naţională.

Scânteia care aprinde revoluţia se naşte la Milano şi la Veneţia, de unde sunt alungate trupele imperiale. Revoluţionarii crează Republica de la Roma, al cărui conducător va fi Giuseppe Mazzini, care avea puternice idealuri democratice.

Regele din statul Piemon, dorea unificarea Italiei şi porneşte un război împotriva habsburgilor, dar se temea de revoluţionarii care voiau să facă din Italia o Republică. Nesigur şi lipsit de ajutorul populaţiei, regele este învins. Preferă să facă o înţelegere cu Franz Iosif. Peste ceva timp este cucerită Republica Veneţia şi împotriva Republicii romane sunt trimise trupe hasburgice, franceze şi ale regelui din Sudul Italiei. Deşi au apărat eroic Roma, revoluţionarii lui Garibaldi sunt înfrânţi.

Revoluţia în Ungaria

Mişcarea revoluţionară ungurească s-a compus din nobilimea mijlocie şi din intelectualii patrioţi, iar printre conducătorii care s-au remarcat a fost şi Ludovic Kossuth. Revoluţionarii desfinţează iobăgia şi în felul acesta atrag ţărănimea. Cu ajutor acesteia crează o armată revoluţionară care va îndepărta stăpânirea habsburgică. Se formaeză un stat independent maghiar, Republica liberală.

Dar revoluţionarii unguri nu au eliberat alte popoare ca români, sârbi sau slovaci. Acest fapt a permis regelui Franz Iosef să înfrângă naţiunile, după ce le întorsese una împotriva celeilalte.

Când maghiari au trebuit să ţină piept trupelor ţariste şi habsburgice, Kossuth a realizat că greşise şi a aceptat să se înţeleagă cu revoluţionarii români. Dar era prea târziu, pentru că atacată din toate părţile, armata maghiară a capitulat la Şiria în 13 august 1849 şi Ungaria a căzut din nou sub stăpânirea Habsburgilor.

Popoarele europene au încercat între 1848 şi 1849 să îşi dobândească libertatea sau unitatea naţională. Deşi nu au reuşit, a fost un prim strigăt pentru ceea ce a urmat.